„Cunoasterea propriei noastre minti poate fi dificila, chiar si in cele mai bune momente ale noastre. Astfel, este cu atat mai descurajanta realizarea faptului ca spulberarea acestei necunoasteri a psihicului nostru cu ajutorul cunoasterii intelectuale nu este suficienta de una singura.
Este necesar sa facem distinctia dintre a cunoaste in mod intelectual si a cunoaste in mod emotional. Psihoterapia recunoaste si atrage atentia asupra acestei distinctii de mult timp. Ea recunoaste faptul ca gandirea are un rol esential, dar, de una singura, in cadrul procesului terapeutic, ea nu reprezinta cheia rezolvarii problemelor noastre psihologice.
Mai precis, psihoterapia insista asupra diferentei cruciale intre a recunoaste, de exemplu, faptul ca am fost timizi ca si copii si re-experimentarea, la intensitate maxima, a felului in care ne simteam atunci cand eram ignorati sau in pericol constant de a fi tachinati, diferenta dintre a sti, in mod abstract, faptul ca mama noastra nu ne-a acordat multa atentie atunci cand eram mici si reconectarea cu aceste sentimente dezolante pe care le traiam atunci cand incercam sa ii comunicam acesteia nevoile noastre.
Procesul terapeutic este construit avand drept punct de pornire ideea reintoarcerii la emotiile traite de noi. Doar atunci cand ne aflam in contact cu emotiile noastre, le putem corecta cu ajutorul mintii noastre acum mature, putand astfel sa adresam problemele reale din vietile noastre de adulti.
Acest lucru inseamna ca, uneori, oamenii inclinati mai mult spre intelect si ratiune pot avea dificultati in cadrul procesului terapeutic. Acestia sunt interesati de idei, dar nu le este usor sa recreeze si sa exprime durerea si distresul din perioadele timpurii ale vietii, sa scoata la suprafata propriul sine mai putin sofisticat, in ciudat faptului ca tocmai aceste parti din noi sunt cele ce trebuie intalnite, ascultate si – poate pentru prima data – alinate si linistite.
Avem nevoie, pentru a ne face bine cu adevarat, sa ne intoarcem in timp, poate in fiecare saptamana pentru o perioada de timp, si sa retraim cum se simtea sa fim noi la 5, 9 sau 15 ani, sa ne permitem noua insine sa plangem, sa fim speriati sau furiosi, in functie de realitatea situatiei traite.
Tocmai pe baza acestui tip de cunoastere emotionala, greu castigata, si nu pe cea mai putin cauzatoare de suferinta, intelectuala, vom putea descoperi o eliberare de la problemele noastre interioare.”
Traducere: Diana Dodiță