Sanando

Identificarea propriilor stări, emoții, sentimente este îngreunată de felul în care am fost educați să acoperim mai degrabă decât să explorăm în sufletele noastre. Emoțiile construiesc sau distrug în funcție de cum alegem să le folosim, să le stăpânim sau să le lăsăm să ne stăpânească. Pentru a le pune ”la muncă” în folosul nostru însă e nevoie să le cunoaștem, să le identificăm. Emoția este creatoare și la stă la baza bucuriilor vieții, în aceeași măsură emoția pozitivă și cea așa numită negativă. Cel care râde în hohote îl inspiră și pe altul să râdă, cel care suferă poate transpune suferința într-o operă de artă care să transmită celorlalți frânturi din viață.

Psihologul american Paul Ekman, după o activitate de 40 de ani în domeniul cercetării emoțiilor umane, după o colaborare și cu Dalai Lama, obținând mai multe perspective asupra emoției și felului în care diverse culturi și curente filosofice s-au raportat la aceasta, a lansat o aplicație care poate fi un real ajutor în identificarea stărilor proprii, a factorilor care le declanșează, ce ne poate ajuta.

Din experiența mea, indiferent că suntem femei sau bărbați, indiferent de vârstă,  identificarea emoțiilor pe care le trăim facilitează mult procesul conștienței de sine, evoluția personală și, unde e cazul, vindecarea.

ATLASUL EMOȚIILOR poate fi descoperit AICI, încercă și tu să identifici în interiorul tău ceva ce te va conduce mai aproape de cine ești.