Nu putem să fim întotdeauna de acord unii cu ceilalți. Avem păreri diferite în cele mai diverse situații, iar când vine vorba despre educația copiilor părinții pot vedea lucrurile diametral opus.
Mama consideră că încă o îmbrățișare nu e nimic rău, tatăl vrea o atitudine mai severă.
Mama are tendința de a-i pune copilului pe tavă totul, tatăl e de părere că multe lucruri copilul ar trebui să le facă și singur.
Cine are dreptate, cum e mai bine?
Însăși întrebarea ”Cine are dreptate” conține sâmburele de ”ceartă”. De multe ori chiar cupluri care sunt foarte bine sudate, când se ajunge la dezbaterea subiectului ”cum ne educăm copilul”, trec prin episoade de neînțelegeri, poate chiar discuții aprinse.
Am subliniat intenționat cuvântul ”dreptate” pentru că nici în cazul creșterii copilului nu ar trebui să ne ghidăm după ego, după dorința de a demonstra partenerului că noi știm mai bine, susținându-ne părerea cu orice preț.
Primul lucru pe care ar fi bine să-l avem în minte, și mamă și tată fiind, este acela că suntem foarte subiectivi în primul rând pentru că postura de părinte este cea din care ne dorim aproape mai mult binele copilului decât binele propriu. Se prea poate ca, din multă dragoste, să nu avem posibilitatea de a vedea pe termen lung ce înseamnă un comportament sau altul pentru copil. Ceea ce azi ni se pare doar dragoste s-ar putea să se demonstreze peste ani că a fost limitare pentru copil dacă pe el nu l-am lăsat să se îmbrace singur, să-și pregătească singur ghiozdanul, etc.
În cuplu fiecare dintre cei doi parteneri vine cu propriul bagaj moștenit de la părinți, modelul de educație pe care fiecare l-a primit. Dacă vreți, nu sunt într-o casă doar doi părinți ci măcar patru, mama și tata purtându-și fiecare părinții și educația primită de la ei în inconștient.
Și dacă e greu să pui de acord doi oameni câteodată, cum o fi cu patru?
Pentru copil discuțiile în contradictoriu sunt debusolante pentru că are cum să perceapă o direcție unică și clară în ceea ce are de făcut, în ceea ce simte că este. Dar mai ales, când el este subiect de ceartă între părinți, copilul se simte vinovat.
Nu știu să existe cuplu în care să nu existe discuții în contradictoriu dar acestea pot avea loc mai departe de urechile copilului. Iar dacă plecăm ca părinți de la premisa că nu cine are dreptate contează, că e benefic să discutăm pentru a găsi o soluție mai bună în doi decât fiecare singur a putut percepe, copilul va avea în final numai de câștigat.
Psihoterapeut Iulia Cruț
Acest articol a fost publicat joi, 22 septembrie 2016, în Ziarul Evenimentul, la rubrica Sfatul psihologului
http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/lifestyle/de-ce-ne-dorim-mereu-sa-avem-dreptate–217339223.html