Florile astea ( nu stiu cum se numesc) se deschid cand e soare, se inchid cand e inourat sau la lasarea serii. Si ma provoaca din nou sa va povesc cum functioneaza psihicul nostru, asa cum il contemplu in cabinet.
Pare a fi coincidenta dar nu e, una dupa alta, doua persoane, mi-au spus acelasi lucru despre experientele traite in copilarie. Nu cu aceleasi cuvinte dar acelasi lucru:
„Acum, ca adult, cand povestesc lucrurile astea, inteleg ca era dureros. Fizic era foarte dureros si atunci, emotional insa nu imi amintesc sa fi fost asa greu, plangeam un pic, trecea si gata.”
Ambele persoane au luat batai crunte, in mod repetat – de parca bataile ar putea fi „blande” si „crunte”…exprimarea in acest fel e modul in care pot eu sa pun in cuvinte cruzimea parintilor care isi lovesc copiii. Si da, fizic durea, durea rau de tot.
Emotional? Cum se face ca un copil plange apoi ii trece?
Imi vin in minte doua explicatii acum.
* Copilul isi iubeste parintii, le cauta dragostea, le iarta comportamentele si vor sa uite, vor sa treaca peste durere. Copiii ajung sa creada ca ei au gresit ( si nu, nu exista motiv sau greseala pentru care un adult sa loveasca un copil), adultul, parintele este pentru copil ca o zeitate care nu poate gresi, el este reperul, deci cine ramane sa fie vinovat? In „logica” atasamentului, in logica iubirii copilului, el, copilul ajunge sa se simta vinovat.
*Psihicul nostru, atunci cand experienta pe care o traim este perceputa ca fiind ” de nesuportat”, blocheaza simtirea, inchide sistemul, emotia e impinsa adanc in noi, exact ca sa nu fie simtita. Pentru ca daca ceea ce simtim in astfel de clipe ar fi simtit, intregul sistem ar colapsa, coplesit de durere. Ce-ar insemna asta? Fara a folosi diagnostice, dau un exemplu: se moare de inima rea, se moare de durere…Mai ales copiii, in fragilitatea lor, sunt in pericol daca ar simti durerea emotionala. Vanataile trec, ranile fizice si ele. Cele emotionale, cand nimeni nu e langa copil sa le „panseze”…
Dar psihicul nostru, in frumoasa lui complexitate, stie ce si cat putem fiecare sa suportam, iar cand evalueaza ca nu putem, inchide experiente, trairi si emotii pentru a ne pune in siguranta.
Iar mai tarziu, cand blandetea si grija, oamenii faini si poate si psihoterapia vor fi resurse pentru psihic, acesta se va deschide sa-si spuna povestile, durerile, spre a fi vindecate. Ca florile mele, la soare 