A început școala, a început grădinița și o dată cu asta au început multe discuții despre ce-i bine și ce nu-i bine pentru copii.
Ca un dragon care a stat ascuns în lunile de vară subiectul educație a răsărit dintr-o dată, din nou furios pe alocuri.
Materii utile sau inutile, orar supraaglomerat, cerințe estimate a fi mai mult decât poate duce un copil, rigiditate în sistem- părinții pe de o parte sunt nemulțumiți.
Pe de altă parte profesorii- cu programă de urmărit, cu rigori, unii cu mai mult alții cu mai puțin har de pedagogi(ca-n toate meseriile până la urmă), se plâng și ei de prea mult cu prea puțin.
La mijloc, copiii.
Pe termen lung ei sunt cei care pierd dacă nu sunt ajutați să se orienteze în desișul numit școlarizare. Reușesc cei care vor fi învățat cumva să găsească calea de mijloc.
Par a fi vremuri în care oamenii s-au separat în două tabere. Sunt cei care susțin o educație permisivă, în care copilul este lăsat liber să decidă ce vrea și când vrea, fără presiuni, în numele stabilității lui emoționale. Pe de altă parte există cei pentru care rigoarea și disciplina, temele până la epuizare și programul încărcat par să dicteze educația.
Ce e mai bine?
Copilul căruia i se îndeplinesc toate dorințele, care nu știe să respecte reguli și nu are de suportat nici un fel de presiune devine un adult incapabil să-și gestioneze viața pentru că mediul în care trăim este unul în care toți factorii de care a fost ferit în copilărie există și vor fi pentru el surprize neplăcute cărora nu le va face față.
Cel care nu are ocazia să-și spună părerea, care nu poate să decidă singur din când în când pentru că alții impun întotdeauna devine un adult nedezvoltat complet, temător, rigid.
În ambele extreme crescut, copilul va deveni adultul neadaptat, în lipsa echilibrului în educația sa.
Vremurile sunt mereu în schimbare, poate că e înțelept să ne cramponăm mai puțin de un curent educațional sau altul și să-i învățăm pe copii echilibrul în toate, să le dăm libertate dar să îi ajutăm să știe să respecte și reguli pentru că viața conține și una și alta. Poate e dorit să creștem copii care se pot adapta în orice condiții, care pot păstra sau regăsi singuri echilibrul, în loc să ținem cu dinții de părerile curentelor educaționale.
Iar dacă suntem părinți să facem noi acele lucruri care îi învață echilibrul- să le oferim libertăți și să le cerem să respecte reguli, să-și asume responsabilități.
Bine ar fi să primească aceste lucruri și la școală- și există și oameni care se numesc profesori și care își asumă catedra ”echilibru” pentru copii.
Bine ar fi să nu mai așteptăm să facă alții ceea ce putem începe noi, fie că suntem părinți, fie că suntem profesori.
Psihoterapeut Iulia Cruț
Acest articol a fost publicat joi, 15 septembrie 2016, la rubrica Sfatul psihologului, în Ziarul Evenimentul
http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/lifestyle/cine-i-invata-pe-copii-echilibrul–217337709.html