Cam de la primul meu job am avut nevoie de agendă.
Aveam nevoie să notez ceea ce aveam de făcut, planificarea era unul dintre secretele eficienței, mă ajuta să prioritizez, să urmăresc obiective, să recalibrez din mers munca. Am încercat să le dau și altora din pasiunea mea pentru agendă și uneori a fost cu folos, alteori a fost mai mult decât era cazul, poate și pentru că fiecare dintre noi ne organizăm diferit munca, poate și pentru că prea am crezut în agenda mea.
Lucrurile din agendă nu m-au dominat prin planificări compulsive dar, fără să știu când, dvenisem un prea mare as al planificării, omul care voia să știe dinainte cum se vor întâmpla toate și pentru toate aveam și un plan de rezervă. Sigur că toate depășeau și granița jobului și viața mea era cu toate într-o ordine pe care eu îmi doream să o stabilesc și să o controlez.
Când unele evenimente au trecut peste agenda mea și s-au produs fără ca eu să fi avut nici un plan a trebuit însă să mă opresc. Nu am știut de la început să las agenda deoparte și să mă bucur de aparenta dezordine cu care Universul ne poate surprinde și cred că nici nu aveam cum pentru că îmi ceream răspunsuri pe care numai singură aș fi putut să mi le dau. Doar că, din nou, am rămas curioasă și nu am ținut cu dinții de ideile mele. Am avut intuiția mereu că o părere în plus nu poate strica, mai ales dacă nimeni nu ți-o impune ci te lasă să alegi, așa că am ales să-mi testez dorința de control în toate domeniile. Am renunțat la agendă și la asortarea perfectă a mobilierului din cabinet, la număratul scaunelor din sala de curs atunci când mi s-a spus că e posibil să-mi limitez de fapt viața ținând numai ușile pe care le credeam eu perfecte deschise.
Și a fost nevoie în fiecare zi să învăț că fiecare regulă a mea pentru mine însămi poate face și ordine dar poate și să mă limiteze, de la felul în care în care gândesc eu și pâna la modurile diverse în care se pot desfășura lucrurile pot fi multe diferențe și multe oportunități dacă predau armele controlului.
Nu știu dacă celorlalți le-am cerut să fie perfecți dar îi ordonam eu cumva să ”încapă” în vreo agendă și la fel făceam și cu mine și poate că nu aș fi descoperit niciodată ce frumoși suntem cu imerfecțiuni cu tot dacă nu s-ar fi hotărât viața să mă scape de agende.
În urma controlului și regulilor stricte au apărut eliberator conștiința faptului că mintea nu poate să cuprinde toată complexitatea universului, iar cei care, ca și mine cândva, vor să înțeleagă și să planifice totul, sfârșesc prin a nu fi fericiți orice ar face, ar fi, ar avea.
Când am aruncat câte un pic agenda am descoperit creativitatea și bucuria de mă juca din nou.
Poate vei considera un ajutor în redescoperirea de sine, în vindecare și evoluție cartea pe care cu mult drag ți-o oferim, eu- Iulia Cruț și Valentina Stănescu, prin intermediul editurii Meditative Arts,
Vindecarea și evoluția noastră sunt două concepte care merg mână-n mână – pe măsură ce evoluăm, vindecarea vine de la sine. Pentru a învăța lecțiile proprii de viață, avem nevoie de conștientizare, ca un prim pas. Am căutat diverse metode de a mă ajuta pe mine și pe alții în acest joc al redescoperirii de sine Printre aceste metode, desenarea și colorarea mandalelor este pe cât de jucăușă și aparent copilărească, pe atât de profundă și eficientă.