Când suntem sub imperiul emoțiilor, reacțiile noastre sunt distorsionate – ce facem și ce spunem, cum ne comportăm, toate acestea depind de cât de bine ne putem stăpâni aceste emoții. Una dintre reacțiile emoționale este și ”înghețul”, lipsa oricărei acțiuni, ”înțepenirea” în situații în care ne-ar fi de folos să acționăm. E ca și cum în fața unui pericol, în loc să fugim, încremenim, la un examen, în loc să vorbim sau să scriem, avem senzația că nu mai știm nimic, că nu putem rosti nici un cuvânt, deși ne pregătisem.
Cauzele acestor reacții emoționale pot fi multiple, de obicei o persoană excesiv de emotivă are nevoie să descopere cum s-ar putea poziționa diferit, din punct de vedere emoțional, în fața unor situații pe care le percepe ca pericol, ca evaluare, etc. Uneori lucrurile sunt simple și persoana reușește singură să revină la cârma proriilor emoții, alteori, posibil datorită unor evenimente înregistrate în inconștient ca traumatice și neprocesate de creier, repoziționarea și stăpânirea emoțiilor, necesită terapie.
Menționez că un evenimen traumatic nu este necesar să fie încărcat de dramatism, pentru fiecare persoană, conform istoricului său personal, o situație prin care alții trec fără să sufere, poate reprezenta o traumă. Să-i spunem în loc de situație traumatică, situație în care am suferit.
Vă propun un exercițiu pentru instalarea unui mai bun control emoțional, inspirat de PhD Francine Shapiro, psihologul care a dezvoltat terapia EMDR, considerată astăzi un instrument deosebit de util în terapia traumei.
Acest exercițiu presupune câteva minute în care atenția dvs să se îndrepte exclusiv asupra propriei persoane, prin urmare poate necesita să vă retrageți într-un loc liniștit.
*În primul rând aduceți în mintea dvs imaginea unui loc în care vă simțiți în siguranță. Acest loc este necesar să fie unul în care niciodată nu vi s-a întâmplat nimic rău, nimic care să vă supere. Este un loc în care vă simțiți protejați. Dacă un astfel de loc nu există sau nu-l puteți identifica în acest moment, vă puteți crea unul imaginar, închizând ochii și ”construind” în imaginație, piesă cu piesă imaginea unui spațiu în care nimic nu v-ar putea face rău. Spre exemplu, unii oameni au ca loc real de siguranță, propria casă, alții îl imaginează ca fiind undeva într-un spațiu în care nu au fost niciodată în realitate, ca un beci, o pădure, ori chiar undeva în spațiul cosmic. Nu este important în contextul acestui exercițiu care este spațiul dvs de siguranță, ci să-l identificați. După ce ați identificat acest spațiu mental, cu ochii închiși eventual, redați toate detaliile acestui loc și începeți să vă urmăriți felul în care respirați. Rămâneți atent/ă la respirația dvs și la imaginea mentală a spațiului în care totul vă protejează, nimic nu vă poate face rău. Observați cum, pe măsură ce vă identificați tot mai mult cu acest spațiu, respirația dvs încetinește, corpul se relaxează și apare o stare în care sunteți mai puțin încordați. Repetați acest exercițiu până când simțiți că ați atins o stare de liniște interioară.
* În partea a doua a acestui exercițiu, aduceți în minte un moment în care ceva v-a supărat.
ATENȚIE!
Rememorați un eveniment care nu v-a impactat major, un astfel de moment poate avea nevoie să fie retrăit doar în prezența unui terapeut! Nu este indicat și nici util pentru dvs să retrăiți evenimente pe care încă nu le puteți gestiona pentru că suferința poate să reapară la intensitate mare și să nu poată fi controlată.
Ca instrument de ajutor, imaginați-vă o scală, numerotată de la 1 la 10, și dați evenimentelor care v-au făcut să suferiți, un scor. Scorul 1 reprezintă suferința cea mai mică, scorul 10, cea mai mare. Alegeți pentru un exercițiu pe care îl faceți singur, fără prezența unui terapeut specializat, un eveniment cu scor de maxim 3-4.
Rememorați acest moment și observați cum corpul dvs dă anumite semnale: uneori respirația devine mai accelerată, poate vă transpiră palmele, poate începeți să percepeți un ușor tremur interior.
Nu rămâneți cu atenția pe acest moment mai mult de câteva secunde, treceți la pasul următor:
*Aduceți din nou în minte imaginea locului dvs de siguranță, rememorați din nou fiecare obiect din acel loc, cu atenție la culori, la sunetele pe care le percepeți în acel spațiu, poate la mirosuri.
Și din nou, cu atenția și la respirație, observați cum, pe măsură ce readuceți în memorie acest spațiu de siguranță, corpul se liniștește, respirația încetinește, vă relaxați.
Ca un ajutor suplimentar, cuprindeți cu palma stângă umărul dvs drept și cu palma dreaptă umărul stâng, ca într-o îmbrățișare pe care v-o oferiți singur/ă și rămâneți în această poziție încă un timp.
Acest exercițiu poate reprezenta un ”antrenament”, ceva de făcut ca să exersăm reziliența, capacitatea de a răspunde echilibrat în fața factorilor stresori.
Când apare un eveniment care vă poate tulbura emoțional, reacția corpului dvs vă va spune că aveți nevoie să practicați doar ultima parte a exercițiului, aceea în care, câteva clipe, imaginar, vă retrageți în spațiul de siguranță.
IMPORTANT
*Observați că acest exercițiu se poate potrivi și copiilor, cu sugestia ca, pentru ei, dacă nu sunteți o persoană specializată, să exersați doar identificarea cu spațiul de siguranță.Copiii au un limbaj diferit de exprimare a traumelor, ceea ce le vorbim nu este întotdeauna suficient pentru a-i aduce într-o stare de echilibru, de aceea sugerez să NU practicați împreună cu ei partea legată de rememorarea momentelor în care au suferit dacă nu sunteți un terapeut specializat în terapia copilului.