Într-o lume ideală, fiecare dintre noi ar trebui să poată să trăiască bine-mersi și singur, în același timp să fie bucuros să împartă timpul său cu alte persoane.
Totuși, puiul de om nu supraviețuiește în lipsa părinților care ar trebui să-i asigure toate cele necesare dezvoltării – fizic, emoțional, mental.
Devenim sau suntem ”ființe sociale” – ceea ce înseamnă că în lipsa altor persoane lângă noi, în lipsa sentimentului că aparținem unei familii, unui grup, apar probleme psiho-emoționale puternice. Nu întâmplător pedepsele aplicate răufăcătorilor au la baza privarea de liberatate și izolare socială.
Cum facem să trăim cât mai liberi de ceilalți și în același timp să avem relații sănătoase, constructive, opusul dependențelor?
Avem nevoie încă din copilărie să ne fie împlinite nevoile de ”simbioză și autonomie” în mod corect.
Părinții sunt cei care trebuie să ofere acest cadru în care copilul să simtă acest ”eu și noi” în mod sănătos.
Prea mult ”noi” poate însemna dependență, prea puțin ”eu”, la fel. Prea multă independență poate fi tradusă ca o formă de izolare, până la urmă provenită din același conflict creat de neîmplinirea nevoilor de simbioză și autonomie.
”Simbioză și autonomie”, traumă și iubire dincolo de complicațiile simbiotice – cartea scrisă de Franz Ruppertt, merită toată atenția, din ea voi lăsa mai jos un pasaj:
”Autonomia autentică
”Autonomie” vine din greacă, unde înseamnă ”a-și face propria lege”. Adevărata autonomie înseamnă să nu trebuiască să te subordonezi nimănui și să fii capabil să îți urmezi propriile standarde interioare.
Deseori, individul este prea slab pentru a se putea afirma în fața celor care dispun de mult mai multă putere decât el și de mijloace coercitive” ( vezi copilul care se supune păritelui abuziv, vezi subordonatul care se supune șefului care are puterea financiară)
”Autonomia de acțiune a fiecărui individ este limitată de poziția și puterea celorlalți. Și invers, propria autonomie pune limite clare pretențiilor de putere ale altora.
Tentația de a se supune propriilor nevoi de dependență și îngrijire, de a delega altora responsabilitatea pentru propria viață nu este deloc rară printre oameni. De multe ori pare mai ușor și mai comod să îi lași pe alții să decidă ce să faci și să te ascunzi în mulțime.
Din cauza unor experiențe triste din trecut, unii indivizi nu sunt capabili interior să folosească șansele prezente de a deveni autonomi. Cine suferă încă de răni vechi este prizonier în el însuși, nu este liber interior.
…există riscul de a se cliva interior și de a duce o viață dublă.
Autonomia autentică trebuie recâștigată în fiecare zi”