”Ceea ce face ca dificultatile din copilarie sa fie periculoase nu este amploarea lor ci uzura pe care o aduc in viata de zi cu zi a copiilor si presiunea asupra corpurilor si creierelor lor. Experientele dificile le intra pe sub piele sub forma a ceea ce numim acum stres toxic sau stres cronic. Stresul cronic functioneaza, la modul metaforic, in acelasi mod ca loviturile repetate in cap. Atunci cand, de exemplu, un sportiv ( boxeur, sa zicem) este lovit indeajuns de tare pentru a-si pierde cunostinta – cand a suferit o contuzie – intervenim si il scoatem din joc. Cand un jucator primeste o lovitura mai usoara, poate ca pare in ordine si il trimitem inapoi in joc, inapoi in viata. Dar, asa cum au constatat neurologii, loviturile, mari si mici, pana la urma se aduna.
Cele mai prevalente dificultati timpurii nu sunt evenimente ce se petrec doar o singura data: ele afecteaza copilaria in mod repetat. Mai degraba decat sa rezide in ”traume de soc”, ca sa folosim cuvintele psihanalistului Ernst Kris, cele mai frecvente probleme sunt de tipul ”traumelor repetate” caci ele impovareaza in mod continuu un ins din copilarie pana la varsta adulta. Ele sunt ceea ce psihanalistul Masun Kahn a numit ”traume cumulative”, sau probleme care se aduna pe parcursul copilariei si a caror povara este perceputa abia la varsta adulta: ”doar cumulativ si retrospectiv” dupa cum observa Kahn.