Începem să oferim imaginea care este dorită de ceilalți la vârste fragede și în special după ce comportamentul natural începe să fie pedepsit. Ne conformăm pentru că nu mai primim o jucărie, o prăjitură, un zâmbet sau o îmbrățișare. Începem să ne simțim respinși dacă nu primim ceea ce așteptăm, în forma în care ne așteptăm, la momentul când așteptăm.
Așa că ducem sub un preș al conștiinței tot ceea ce ne-am dori să facem sau să spunem și s-a demonstrat că nu ne aduce răsplata așteptată.
Unui copil care desenează i se spune că mai bine ar învăța la matematică, unuia care iubește dansul i se spune să lase prostiile, că dansul nu-i va oferi o bucată de pâine. Ni se spune că trebuie să facem lucruri serioase ca să avem succes. Părinți cu intenții bune doresc să le arate un drum cu mai puține suferințe copiilor. Sau, fără să știe, îi arncă în atingerea țintelor pe care ei le-au ratat, sperând, inconștient că asta se va potrivi copiilor lor.
Undeva în preajma vârstei de doispreze-treisprezece ani, oamenii încep să afle ce pasiuni se cristalizează înăuntrul lor, ce le-ar place să facă, ce ar face cu drag în orice moment. Poate nu sunt lucruri pe care adulții să le eticheteze ca meserii serioase, poate sunt, la prima vedere, doar jocuri. Sunt însă fire din care, dacă nu taie nimeni, se țes mai departe destine, vocații.
Ne putem întoarce în timp să ne amintim ce anume ne era drag să facem la acea vârstă, la ce anume eram pricepuți, la orice vârstă. Mai ales dacă ajungem la o vârstă a maturității și nu simțim că ceea ce facem ne hrănește sufletul. Putem descoperi la orice vârstă, din nou, ce anume am vrea să fim când vom fi mari.
Psihoterapeut Iulia Cruț
Acest articol a fost publicat joi, 11 februarie 2016, la rubrica Sfatul psihologului, în Ziarul Evenimentul
http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/lifestyle/ganduri-scoase-din-adanc–217278021.html