Rolul interactiunilor cu parintii versus Rolul geneticii in tiparele de reactii emotionale
Dezbaterea gene-mediu continua in lumea stiintifica, in special in domeniul psihiatriei. Atunci cand vine vorba de anumite reactii emotionale repetitive manifestate de o persoana, majoritatea specialistilor din domeniu prefera sa creada ca persoana s-a nascut in acest fel. Adevarul, asa cum este el descris in cartea “Behave” de Robert Sapolsky, este ca avem sute de gene care fac anumite comportamente mai mult sau mai putin probabil sa se manifeste.
Niciun comportament uman complex nu este determinat in totalitate de o anumita gena sau de un grup de gene. Suntem de asemenea “programati” spre a tinde sa reactionam intr-un anumit mod, bazat cel mai adesea pe comportamentul grupului de care apartinem, desi, atunci cand ajungem la o anumita varsta, putem face dificila alegere de a nu ne comporta in aceste moduri.Fara indoiala, exista o componenta genetica puternica in cazul anumitor tulburari, precum tulburarea depresiva majora sau schizofrenia, dar multe alte tipare de reactii emotionale par sa fie intr-o mai mare masura influentate de mediul familial decat de anumite gene.Prima dintre acestea (Morgan et al., 2022), publicata in Biological Psychiatry: Cognitive Neuroscience and Neuroimaging a avut drept participanti 49 de copii cu varste cuprinse intre 6 si 8 ani, cu un istoric de tulburare psihiatrica. Jumatate dintre copii au mame cu un istoric de depresie clinica, in timp ce jumatate dintre acestia au mame fara istoric psihiatric. Pentru a masura activitatea cerebrala asociata recompenselor, copiii au jucat un joc video in care trebuiau sa ghiceasca in spatele careia dintre cele 2 usi prezentate se ascundea un jeton, in timp ce li se realiza o scanare cerebrala cu ajutorul imagisticii prin rezonanta magnetica functionala.Depresia poate perturba capacitatea parintilor de a permite socializarea emotionala, proces prin care copiii invata din reactiile parintilor la propriile lor emotii. Raspunsurile specifice socializarii pozitive includ recunoasterea, imitatia si elaborarea, in timp ce raspunsurile parentale emotionale negative pot fi de invalidare sau dispretuire.Mamele participante la studiu au completat chestionare complexe ce evaluau socializarea emotionala parentala. Copiii cu mame cu un istoric de depresie au prezentat intr-o mai mare masura o activitate asociata recompensarii mai scazuta, dar numai atunci cand mamele lor au raportat mai putine raspunsuri parentale emotionale pozitive si mai multe raspunsuri negative la emotiile pozitive ale copilului.“In studiul nostru, istoricul de depresie al mamelor, de unul singur, nu a fost asociat cu raspunsurile cerebrale alterate ale copiilor in ceea ce priveste recompensarea.” spune autoarea studiului. “In schimb, acest istoric a influentat raspunsurile cerebrale ale copilului in interactiune cu comportamentul parental al mamei, precum abilitatea de a recunoaste, de a imita sau de a elabora emotiile pozitive ale copilului.”Intr-un al doilea studiu (Pavlova et al., 2022), parintii de acelasi sex au avut o mai mare influenta asupra tulburarilor anxioase ale copiilor lor, in comparatie cu parintii de sex opus, ceea ce sugereaza faptul ca influentele mediului sunt probabil mai importante decat genele.
Au fost folosite interviuri semi-structurate pentru a stabili daca parintii si copiii prezinta un istoric de tulburari anxioase, iar mai apoi a fost evaluata asocierea dintre tulburarea anxioasa a parintilor de acelasi sex sau de sex opus si tulburarile anxioase la copii. Tulburarile anxioase ale parintilor de acelasi sex s-au asociat cu rate mai mari ale tulburarilor anxioase la copii. Aceasta relatie nu a fost observata si in cazul parintilor de sex opus. A locui impreuna cu parinti de acelasi sex si fara istoric de anxietate s-a asociat cu rate mai scazute ale prezentei anxietatii la copii, in timp ce prezenta parintilor de sex opus si cu istoric de anxietate nu s-a asociat cu o mai mica probabilitate de dezvoltare a anxietatii la copil.
Traducere: Diana Dodiță