Desi suntem mult mai deschisi in a merge la un psiholog/ psihoterapeut, probabil toata lumea care face asta, la inceput cel putin, are un sentiment ca ceva defect trebuie reparat. Vinovatia si rusinea de a nu fi reusit singur sa faca altfel, mai bine, intra si ea in incapere o data cu persoana.
Sunt situatii diferite, oameni diferiti, am observat insa ca starea aceasta ii insoteste in special pe cei care spun ca ”nu am avut nici o trauma” sau varianta idealizata ”eu am avut o copilarie fericita, nu inteleg de ce mi se intampla asta”.
Mai greu de atat, din nevoia de a intelege de ce o stare, un comportament persista si se simte foarte rau, din nevoia de a intelege cum se face ca persoana nu reuseste singura sa isi schimbe semnificativ si de durata acele stari, incepe sa caute in trecut traume. Ele poate exista, poate nu, iar psihoterapia NU are ca scop sa ne amintim, memoria umana este mult prea complexa pentru a incerca macar asta.
Dar daca nu este vorba despre o trauma ci de evenimente mici, repetate zilnic, stresori care, ca picatura chinezeasca, ajung sa faca rau? De foarte multe ori e asa, unele lucruri s-au repetat de atatea ori incat au devenit normalitate de unde erau stresante, s-au repetat in viata unui copil de atatea ori incat el a invatat ca asa e viata. Se repeta si in casele colegilor acelui copil, ale prietenilor, deci cum sa nu fie normalitate cand copilul nu vede ceva diferit nicaieri?
Un copil lasat singur in casa in fiecare zi, un copil care asista zilnic la certuri, un copil care nu este niciodata intrebat cum se simte, cum i-a fost ziua, un copil care nu stie niciodata si ce a facut bine nu doar ce a gresit – un copil ca acesta traieste un stres cronic, toxic.
Nu are propriu zis o trauma directa, stresul cronic insa ajunge sa faca foarte rau si pentru ca e greu sa fie recunoscut de copilul ajuns adult ca fiind o problema. Aceasta era normalitatea. Adultul prin urmare va spune ca nimic rau nu i s-a intamplat. ”De ce sunt permanent anxios, de ce mi-e teama ca ceilalti vor spune despre mine ca nu fac bine, de ce, de ce… Doar am avut o copilarie normala…”