Cum îi vorbim partenerului în chineză și apoi ne așteptăm ca el chiar să ne înțeleagă – partea întâi
Să mă scuzați voi cei care chiar înțelegeți și vorbiți chineza, aici folosesc cuvintele ” vorbesc în chineză” doar pentru a arăta ceva ce este cu totul străin, de neînțeles. Aș fi putut foarte bine să mă refer și la limbajul marțienilor, la fel de inteligibil pentru unii dintre noi ca și chineza. Nici nu […]
Spune ce îți place!

După un timp de lucru cu tine, ştii-acolo, adânc înăuntru, cine eşti, cât de mult valorezi, care îţi sunt calităţile. Ştii şi care îţi sunt limitele umane şi le accepţi. Nu mai este nevoie atunci să-ţi spună alţii cine eşti. Până acolo însă căutăm permanent confirmări şi recunoaştere a meritelor, a calităţilor. Nu doar copiii […]
Doi oameni care se ceartă
Fiecare dintre cei doi are un ”prescenariu” la care se raportează în timpul discuției. Bine, numai o discuție nu e o ceartă, dar să plecăm de la premiza că ar vrea să fie :). Aceste ”prescenarii” sunt prima otravă- sunt acele gânduri, presupuneri pe care le avem, cu deosebitul talent de a ne considera ”buricul […]