„De ce mi se întămpla asta? Eu am avut o copilărie fericită” – mecanisme de aparare ale psihicului: idealizare, reprimare, normalizare
Mai devreme sau mai târziu, în procesul terapeutic, ajungem să vorbim despre relația cu părinții. Din punctul meu de vedere, cu cât mai devreme, cu atât mai bine pentru evoluția clientului. Dar oare cum se face că noi, psihoterapeuții, pare că avem „o fixație” cu asta? Probabil este tot mai familiar conceptul că în relațiile […]
Ce nu știi că știi – atelierele de crescut bucurii, Iași
CE NU ȘTII CĂ ȘTII POVESTIRI DIN INCONȘTIENT Atelierele de crescut bucurii Desfășurare: Iași, 11.11.2017, ora 11 – primul atelier Povestea, mandala, simbolurile – cu ele ne vom accesa cunoștere și resurse pe care le avem dar nu știm că le avem. Vă invit la seria de ateliere tematice dedicate regăsirii resurselor interioare. Vom lucra […]
Curiozitățile unei Clătite
Pe seară, după ce luna și-a scos rochița aurie la plimbare, la Casa Budincii s-au adunat doamnele, la întrunirea lunară a Asociației Prăjiturilor din Comitatul Dulce-Acrișor. Devenise o obligație pentru orice prăjitură respectabilă să participle la aceste întruniri dacă și-ar fi dorit să mai fie recomandată în Marea Carte a Dulciurilor Bune-Bune. Sigur, nimeni nu […]
”Mandale vindecătoare”- autori Iulia Cruț și Valentina Stănescu
Vindecarea și evoluția noastră sunt două concepte care merg mână-n mână – pe măsură ce evoluăm, vindecarea vine de la sine. Pentru a învăța lecțiile proprii de viață, avem nevoie de conștientizare, ca un prim pas. Am căutat diverse metode de a mă ajuta pe […]
Între sfat și sfadă
Când vrem să ne sfătuim cu cineva e semn că ne căutăm răspunsuri, încercăm să facem alegeri și poate, cu cât mai mare importanță dăm subiectului, cu cât mai personal este acesta, cu cât intuim că decizia ne va influența mai tare, cu atât mai mare ne este nevoia de a afla încă o părere. […]
Refuzul- putere sau nepolitețe?
Sarcini pe care le preluăm mult peste puterile noastre la serviciu, mici ajutoare oferite în stânga și în dreapta tuturor, în orice condiții, indiferent de cât de multe alte lucruri avem de făcut. Cum să refuzi un prieten care te roagă să-l ajuți? Cum să refuzi șeful sau colega de birou când te roagă să […]
”Mi-am pierdut încrederea”- în cine?
Persoanele care au suferit o dezamăgire, în relații de dragoste sau nu, cel mai ades pomenesc despre pierderea încrederii în celălalt. I s-a oferit cuiva credit, spus sau nespus, și acesta nu a confirmat. I s-a oferit toată dragostea și celalalt nu a oferit la fel, ba dimpotrivă. De multe ori în spatele scenei au […]
Într-o zi…
”Să ne gândim, așadar, la broasca țestoasă și la vultur. Țestoasa este o ființă care trăiește pe sol. Este imposibil să trăiești mai aproape de sol fără a fi sub el. Orizontul ei se află la doar câțiva inchi depărtare. Are o viteză cam atât de bună pe cât ți-ar trebui să prinzi o lăptucă. […]
Scenariile minţii-când acestea devin bariere în comunicare
Relaţiile cu ceilalţi sunt adesea motivul fericirii şi nefericirii noastre. Relaţii de serviciu, relaţiile de cuplu, relaţiile cu copiii, cu părinţii… şi lista poate continua până la vecinul de la bloc şi vânzătoarea de la chioşc. Ce spune celălalt şi ne afectează? Lista răspunsurilor e iarăşi una foarte lungă. Dar cu ce nu spune celălalt […]
Prea multă grijă
Atunci când ajungem părinți, cei mai mulți dintre noi, și mame și tați, ne întrebăm unde era manualul acela din care ar fi fost bine să citim, să învățăm pe de rost ce-i de făcut cu micuța creatură în fiecare situație. De ce nimeni nu știe exact ce-i de făcut în orice secundă, de ce […]