Suntem ființe sociale, cu excepția lui Robinson Crusoe și nici a lui, puțini dintre noi fiind în echilibru dacă rămânem singuri un timp mai lung. Căutăm compania celorlalți semeni pentru că asta ne aduce un anume fel de împlinire, iar bucuria de fi cu oameni cu care să simțim că împărtășim experiențele pare a avea mai mare valoare așa. O glumă e mai savuroasă dacă râdem și cu altul, lacrimile se descarcă uneori mai cu folos pe umărul altcuiva, iar a sta pur și simplu îmbrățișați, ca bărbat și femeie, ca mamă și copil, ca prieteni, aduce în noi sentimente pe care nimic nu le poate înlocui.
De ce se spune atunci că ”cel care e în armonie când este singur va fi în armonie și când e cu alții”?
Și cum facem diferența între a fi singuri și a ne simți singuri?
Probabil pentru că sentimentul e acel ceva pe care îl simt eu, care se află undeva înăuntrul meu, poate în piept, în suflet, cu siguranță însă nu în afară, nu la celălalt. Ceea ce simțim noi e ÎN NOI. Desigur, poate fi determinat și de ceea ce se întâmplă în afara noastră, dar sentimentul tot ÎN noi este, iar asta ne poate trezi curiozitatea de a descoperi ce altceva mai mult este în sufletul propriu.
Te-ai aflat vreodată în situația în care, într-o încăpere aglomerată, în care mai mulți oameni vorbesc tare, să-ți sune telefonul și să nu auzi mai nimic din ce spune cel de la capătul firului? Atunci fie te-ai retras într-o altă încăpere, fie i-ai rugat pe cei din jur să îți permită să auzi ce vorbește cel ce te-a sunat, fie , acoperindu-ți una dintre urechi, ai reușit să fii foarte atent și ai reușit să porți conversația la telefon.
Cumva asemănător, sufletul nostru ne vorbește mereu, ne invită la a descoperi lumea noastră interioară, cu gânduri, emoții, sentimente și la a trece mai departe de toate acestea, dincolo de” bruiaj”.
La fel, dacă am face cumva să purtăm discuția cu propriul suflet, ne-am conecta la ființa noastra și am descoperi echilibrul, armonia, întregul. În acest fel, cu sufletul în echilibru, atunci când ajungem în prezența altora, transmitem și lor din starea noastră, care, de această dată, poate fi una lipsită de încordare, nemaifiind în așteptare din exterior a unui ceva care să ne bucure. Am trăit deja experiența descoperirii în interior a tot ceea ce avem nevoie. Cam ca atunci când iubești înghețata și nu mai alergi disperat la magazin după ea pentru că ai acasă la tine toate sortimentele dar, dacă primești o înghețată de la un prieten, te bucuri dar nu o mai ceri, nu o mai aștepți, ești detașat de rezultatul întâlnirii cu un oricine ar avea ”înghețată”.
Psihoterapeut Iulia Crut
Acest articol a fost publicat la rubrica Sfatul psihologului in Ziarul Evenimentul de joi, 21 ianuarie 2016
http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/lifestyle/tu-pe-cine-cauti–217270437.html