Pornind de la premisa că un copil ascultător este acela care respectă câteva reguli de bază, care acceptă dialogul și că nu ne dorim să îl transpunem la limita dinspre obediență, probabil că da, ne dorim copii ascultători.
Un copil ascultător nu este cu nimic deosebit de un adult care acceptă regulile jocului într-o instituție- locul de muncă, familia- și le resprectă, discută asertiv despre ceea ce îl nemulțumește și negociază ce anume poate fi schimbat și ce nu.
Ce ne determină ca oameni să respectăm unele reguli fără să ne simțim forțați, abuzați?
Răspunsul, pe cât de simplu în aparență când vine vorba despre noi, ca adulți, se aplică copiilor noștri, cu un minimum de atenție la noi înșine.
Orice acțiune pe care o desfășurăm având la bază MOTIVAȚIA INTRINSECĂ, pe care o desfășurăm convinși că respectăm regulile pentru că ne facem nouă un bine astfel, va fi o acțiune pe care nu o vom simți ca fiind impusă cu forța și avem astfel tendința de a ne implica cu toată deschiderea în desfășurarea ei.
Altfel spus, la locul de muncă, un adult care va fi convins că ceea ce face nu doar îi face plăcere dar, urmând regulile acelui loc de muncă nu înseamnă că se supune altuia ci că le urmează fiind sigur că așa este bine pentru el, va avea o motivație intrinsecă care îl determină să se comporte proactiv.
Pentru ca un copil să asculte, să respecte mai ușor regulile, totul ține de cadrul general în care acesta este crescut și educat, cum anume va privi el înspre părinții lui, cu teamă și obediență, cu revoltă și nesupunere sau cu respect și atitudine de partener, depinde de cum este el de-a lungul timpului, prin comportamente și cuvinte, determinat să aibă această motivație intrinsecă.
Părinții care acordă timp copilului pentru a se juca împreună, care îi cer copilului părerea în subiecte pe măsura puterii lui de înțelegere cognitivă, care acceptă că și ei greșesc și își cer scuze copilului dacă au făcut-o, dacă au grijă să nu umilească, să nu priveze emoțional copilul de ceea ce fiecare vârstă și fiecare copil are nevoie, părintele care știe să-i mulțumească copilului pentru gesturi simple, fără a considera că acestea sunt ”ca în fișa postului”, acest părinte va fi unul care va avea un copil care îl ascultă.
Pentru că un astfel de copil va face tot ce face știind că o face pentru sine și chiar și atunci când nu va asculta, când va încălca reguli, când se va opune lor, pentru că vine vremea pentru toate la vârstele adolescenței, va păstra totuși în suflet ideea de dragoste și respect și asta va înapoia, fără a i se cere.
Psihoterapeut Iulia Cruț
Acest articol a fost publicat joi, 19 mai 2016, la rubrica Sfatul psihologului, în Ziarul Evenimentul
http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/lifestyle/vreau-un-copil-ascultator–217309327.html